Raed Arafat, șeful DSU: ”Dacă am învăţat ceva din această pandemie, este că…”

Publicat: 08 apr. 2021, 08:53 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat a făcut o serie de declarații miercuri seara la un post de televiziune despre unitățile spitalicești din România. De asemenea, a făcut o comparație și cu cele din Germania.

Raed Arafat a susținut miercuri seara faptul că pandemia a demonstrat că o unitate spitalicească nu ar trebui considerată eficientă, dacă gradul de ocupare este unul mare. Și, de asemenea, spitalele nu sunt fabrici.

„În mod normal, o secţie de Terapie Intensivă dacă toată ziua este plină sută la sută înseamnă că nu ai destul. Înseamnă că tu trebuie să ai încă o lărgire, încă un număr de paturi de terapie intensivă până când ajungi la nivelul în care paturile aşteaptă bolnavii, nu bolnavii aşteaptă paturile.

Dacă am învăţat ceva din această pandemie, este că spitalele nu pot fi tratate cum le-am tratat până acum, ca entităţi în care trebuie să ai, să fie gradul de ocupare să fie 90 şi ceva la sută, atunci spitalul e perfect. Uite, gradul de ocupare de 90% înseamnă că dacă ai un dezastru nu mai ai unde să pui bolnavii. Germania de ce s-a descurcat bine? Are cel mai mare număr de paturi de acut pe cap de locuitor din Europa. (…) Şi în condiţiile unui dezastru au găsit o flexibilitate mai mare la ei decât au găsit alte ţări. În mod normal, o secţie de Terapie Intensivă dacă toată ziua este plină sută la sută înseamnă că nu ai destul. Înseamnă că tu trebuie să ai încă o lărgire, încă un număr de paturi de terapie intensivă până când ajungi la nivelul în care paturile aşteaptă bolnavii, nu bolnavii aşteaptă paturile”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat: Spitalele trebuie să fie considerate ca entităţi de infrastructură critică

Oficialul mai spune că unitățile spitalicești trebuie să fie mereu funcționale, să aibă rezervă și resursă umană și să fie pregătite pentru orice s-ar ivi în cale. Totodată, spitalele publice ar trebui ”întărite”, potrivit declarației lui Raed Arafat, punând accent și pe ideea că în alte state este ilegal ca un doctor să lucreze și la stat, și la privat.

”Noi trebuie să ne gândim la un aspect foarte clar: spitalele nu sunt ca să fie făcute cost eficiente, ca fabricile. Spitalele trebuie să fie considerate ca entităţi de infrastructură critică, care trebuie să fie funcţionale, trebuie să aibă rezervă, trebuie să aibă rezervă de resursă umană, rezervă de spaţiu şi să fie pregătite pentru orice situaţie neaşteptată, orice situaţie anormală. Spitalele nu sunt numai pentru cazurile de zi cu zi, spitalele sunt şi pentru ce se întâmplă astăzi, în pandemie.

Sectorul privat are rolul lui. Eu nu sunt împotriva sectorului privat, dar trebuie spitalele publice să fie întărite şi trebuie, părerea mea, rupte de această legătură prin personalul care se plimbă între cele două”, transmite șeful DSU, arată g4media.ro.

Sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 08 apr. 2021, 08:53 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×